Lege privind activitatea bancara 18

CAPITOLUL XVIII Dispozitii finale

Art. 172. - Institutiile de credit care functioneaza în România în conditiile prezentei legi se evidentiaza de catre Banca Nationala a României în registrul institutiilor de credit, care este accesibil persoanelor interesate.
Art. 173. – Bancile pot sa organizeze o asociatie profesionala, care sa le reprezinte interesele colective fata de autoritatile publice, sa studieze probleme de interes comun, sa promoveze cooperarea, sa informeze membrii asociatiei si publicul si sa organizeze serviciile de interes comun. Asociatia profesionala a bancilor colaboreaza cu Banca Nationala a României. Separat sau în cadrul asociatiei profesionale, bancile vor putea sa-si organizeze un corp propriu de executori, a carui activitate va fi strict legata de punerea în executare a titlurilor executorii apartinând bancilor. Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justitiei.
Art. 174. – Deschiderea procedurii de reorganizare, faliment sau a altei proceduri similare nu afecteaza contractele bilaterale de compensare a creantelor si a obligatiilor reciproce decurgând din operatiuni cu instrumente având la baza cursul de schimb si rata dobânzii si operatiuni similare cu aur, încheiate de partea contractanta, cu privire la care au fost dispuse aceste masuri.
Art. 175. – Reglementarile emise de Banca Nationala a României pot include: a) regulamente, norme, circulare si alte acte cu caracter general, emise în aplicarea legii, obligatorii pentru una sau mai multe categorii de institutii de credit; b) ordine emise în aplicarea legii sau a unei reglementari, obligatorii pentru una sau mai multe institutii de credit. Toate reglementarile emise de Banca Nationala a României în aplicarea prezentei legi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 176. – Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la data publicarii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Legea se completeaza cu dispozitiile legislatiei aplicabile societatilor comerciale, în masura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei legi.
Art. 177. – Banca Nationala a României va elabora reglementari si ordine în aplicarea prezentei legi, în termen de 180 de zile de la data intrarii în vigoare a acesteia.
Art. 178. – Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancara, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 3 aprilie 1991, Legea nr. 36/1997 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 40/1996 privind modificarea si completarea reglementarilor referitoare la majorarea capitalului social al societatilor bancare, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 1 aprilie 1997, precum si orice alte dispozitii contrare. Fac exceptie de la prevederile alineatului precedent reglementarile actuale ale Bancii Nationale a României, care, pâna la adoptarea noilor reglementari, ramân în vigoare.

NOTA: 1. Reproducem mai jos art. II si art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 137/2001 pentru modificarea si completarea Legii bancare nr. 58/1998, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 357/2002, care nu au fost incluse în prezenta forma republicabila:
“Art. II. – Cererile de autorizare nesolutionate la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, care nu sunt conforme cu prevederile Legii nr. 58/1998, astfel cum a fost modificata prin prezenta ordonanta de urgenta, si cu reglementarile emise în aplicarea acestei legi, pot fi retrase si prezentate din nou Bancii Nationale a României. Daca cererea de autorizare nu este retrasa, deficientele existente în documentatia prezentata trebuie sa fie înlaturate pâna la data expirarii termenelor în care Banca Nationala a României trebuie sa se pronunte asupra acestora, potrivit prevederilor art. 13*) alin. 1 si 3 din Legea nr. 58/1998. În caz contrar devin incidente prevederile art. 14**) din lege.
___________ *) Art. 13 a devenit în forma republicabila art. 19. **) Art. 14 a devenit în forma republicabila art. 20.
Art. III.
– Banca Nationala a României va evalua calitatea conducatorilor, administratorilor si actionarilor bancilor autorizate si va lua masurile corespunzatoare, astfel încât în termen de 7 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta sa se asigure îndeplinirea cerintelor prevazute de Legea nr. 58/1998, astfel cum a fost modificata prin prezenta ordonanta de urgenta, si a reglementarilor emise în aplicarea acestei legi. În cazul conducatorilor si administratorilor în functie la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta ramân valabile conditiile de pregatire si experienta profesionala în vigoare la data aprobarii acestora. Pentru motive justificate Banca Nationala a României poate prelungi termenul prevazut la alin. 1 o singura data, cu cel mult 3 luni. În cazul neîndeplinirii cerintelor prevazute de lege, dupa expirarea termenelor mentionate la alin. 1 si 2 Banca Nationala a României va proceda, dupa caz, la aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 69***) alin. 2 lit. d) si e) si/sau la luarea masurilor prevazute la art. 70****) lit. c) si d) sau la art. 16*****) din Legea nr. 58/1998.”
___________ ***) Art. 69 a devenit în forma republicabila art. 99. ****) Art. 70 a devenit în forma republicabila art. 100. *****) Art. 16 a devenit în forma republicabila art. 25
2. Reproducem mai jos art. IV, art. V, art. X si art. XII din Legea nr. 485/2003 pentru modificarea si completarea Legii bancare nr. 58/1998, care nu au fost incluse în prezenta forma republicabila: “Art. IV. – Reglementarile emise de Banca Nationala a României, existente la data intrarii în vigoare a prezentei legi, se vor aplica în continuare. Art. V. – Cererile de autorizare nesolutionate la data intrarii în vigoare a prezentei legi si care nu sunt conforme cu prevederile acesteia pot fi retrase si prezentate din nou de titularii cererilor dupa înlaturarea deficientelor.
Art. X. – Dupa data intrarii în vigoare a prezentei legi, comitetele constituite de banci în baza Legii nr. 58/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, vor putea functiona în continuare, conform deciziei organelor statutare ale acestora, ca organe specializate, în masura în care atributiile acestora nu vor fi preluate de alte comitete constituite potrivit legii si/sau reglementarilor Bancii Nationale a României.
Art. XII. - La data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga art. 160 alin. 3, art. 161, art. 162 alin. 1 si art. 163 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizatiile cooperatiste de credit, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 iulie 2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 200/2002.”

Lege privind activitatea bancara 17

SECTIUNEA a 2-a Institutiile financiare

Art. 165. – Institutiile financiare cu sediul în unul dintre statele membre vor putea desfasura pe teritoriul României activitatile financiare prevazute în actele lor constitutive, prin intermediul unei sucursale sau în mod direct, cu respectarea dispozitiilor art. 158, 159 si 161, daca aceste institutii financiare sunt filiale ale uneia sau mai multor institutii de credit si îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) societatea-mama sau societatile-mama sunt autorizate ca institutii de credit în statul membru a carui legislatie guverneaza statutul institutiei financiare respective;
b) activitatile în cauza sunt efectiv desfasurate pe teritoriul aceluiasi stat membru;
c) societatea-mama sau societatile-mama detin 90% sau mai mult din drepturile de vot aferente actiunilor reprezentând capitalul social al institutiei financiare;
d) societatea-mama sau societatile-mama trebuie sa satisfaca cerintele prudentiale ale autoritatilor competente din statele membre de origine cu privire la managementul institutiei financiare-filiala si trebuie sa declare, cu acordul acestor autoritati, ca garanteaza în solidar obligatiile asumate de filiala;
e) institutia financiara-filiala este inclusa efectiv în supravegherea pe baza consolidata a societatii-mama sau, dupa caz, a fiecarei societati-mama, în special în ceea ce priveste activitatile financiare în cauza, în mod deosebit pentru calculul indicatorului de solvabilitate, al expunerilor mari si al nivelului participatiilor de natura imobilizarilor financiare la entitati care nu desfasoara activitati financiare. Verificarea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. 1 se realizeaza de catre autoritatea competenta din statul membru de origine, care va certifica acest lucru, concomitent cu transmiterea informatiilor prevazute la art. 158 alin. 1. Autoritatea competenta din statul membru de origine va asigura supravegherea filialelor prevazute la alin. 1. În cazul în care Banca Nationala a României este informata de autoritatea competenta din statul membru de origine cu privire la faptul ca institutia financiara nu mai îndeplineste una dintre conditiile prevazute la alin. 1, activitatile desfasurate în România de institutia financiara respectiva vor intra sub incidenta legislatiei române aplicabile acestor activitati. Dispozitiile prezentului articol se aplica în mod corespunzator si în cazul institutiilor financiare cu sediul în România, care vor sa desfasoare activitate pe teritoriul statelor membre, daca aceste institutii financiare sunt filiale ale unor banci, persoane juridice române, si îndeplinesc conditiile prevazute la alin. 1. Verificarea acestor conditii se realizeaza de catre Banca Nationala a României, care va asigura si supravegherea acestor institutii financiare în conformitate cu prevederile alin. 3. Art. 166. – Dispozitiile art. 165 se aplica în mod corespunzator si filialelor institutiilor financiare care îndeplinesc conditiile prevazute la acest articol.

SECTIUNEA a 3-a Colaborarea cu autoritatile competente si cerinte de notificare

Art. 167. – Pentru supravegherea prudentiala a bancilor, persoane juridice române, care desfasoara activitate pe teritoriul altor state membre si a institutiilor de credit autorizate în alte state membre, care desfasoara activitate în România, Banca Nationala a României va colabora strâns cu autoritatile competente din statele membre respective. Prin derogare de la prevederile art. 93 ultimul alineat, colaborarea se va putea realiza prin schimb de informatii sau în orice alt mod, de natura sa faciliteze supravegherea institutiilor de credit în cauza si verificarea îndeplinirii conditiilor care au stat la baza autorizarii acestora de catre autoritatea competenta. Informatiile se vor referi în principal la administrarea, conducerea si actionariatul acestora, dar si la alte aspecte de natura prudentiala, vizând în special lichiditatea, solvabilitatea, limitarea expunerilor mari, procedurile de administrare si contabile, controlul intern, garantarea depozitelor.
Art. 168. – La solicitarea autoritatilor competente din statele membre responsabile cu supravegherea pe baza consolidata a institutiilor de credit filiale ale unui holding financiar cu sediul în România, Banca Nationala a României este împuternicita sa ceara holdingului orice informatii relevante pentru realizarea supravegherii pe baza consolidata, pe care le va transmite autoritatilor solicitante.
Art. 169. – În cazul în care autoritatile competente din statele membre solicita Bancii Nationale a României realizarea verificarii informatiilor referitoare la o institutie de credit, un holding financiar, o institutie financiara, o societate prestatoare de servicii bancare auxiliare, o societate tip holding si filialele acesteia ori la filialele prevazute la art. 97alin. 2, având sediul social în România, Banca Nationala a României fie va realiza aceasta verificare în mod direct prin personalul sau, fie va permite autoritatii competente solicitante sa realizeze verificarea sau va permite realizarea acesteia de catre auditori ori experti financiari.
Art. 170. – Banca Nationala a României va notifica Comisiei Europene asupra urmatoarelor elemente:
a) orice autorizatie acordata unei banci ori altei institutii de credit, persoana juridica româna;
b) orice retragere de autorizatie acordata unei banci ori altei institutii de credit, persoana juridica româna;
c) orice refuz de transmitere a informatiilor, conform prevederilor art. 65 alin. 4;
d) orice autorizatie acordata unei institutii de credit, persoana juridica româna, care s-a constituit ca filiala detinuta direct sau indirect de una ori mai multe societati-mama care nu sunt guvernate de legislatia româna sau a altui stat membru si orice achizitionare de catre o asemenea societate-mama a unei participatii semnificative într-o institutie de credit, persoana juridica româna, daca, ca urmare a acestei achizitionari, institutia de credit, persoana juridica româna, devine o filiala a societatii-mama respective; în acest caz notificarea va cuprinde si structura grupului din care aceasta face parte;
e) dificultatile întâmpinate de banci ori alte institutii de credit, persoane juridice române, la deschiderea de sucursale sau în desfasurarea activitatii în strainatate, pe teritoriul unui stat, altul decât un stat membru;
f) cerere de autorizare a unei filiale, care se constituie ca institutie de credit, persoana juridica româna, detinuta direct sau indirect de una ori mai multe societati-mama care nu sunt guvernate de legislatia româna sau a altui stat membru si orice cerere de aprobare a unei participatii semnificative într-o institutie de credit, persoana juridica româna, formulata de catre o asemenea societate-mama, daca prin achizitionarea acestei participatii institutia de credit, persoana juridica româna, ar deveni o filiala a societatii-mama respective;
g) lista holdingurilor financiare care sunt societati-mama ale bancilor, persoane juridice române, supravegheate pe baza consolidata de catre Banca Nationala a României potrivit prezentei legi; h) orice autorizatie acordata sucursalelor institutiilor de credit straine cu sediul în afara spatiului comunitar; i) orice alte informatii care trebuie raportate Comisiei Europene, la cererea acesteia sau în conformitate cu prevederile legislatiei comunitare. Informatiile prevazute la lit.
f) se transmit la solicitarea expresa a Comisiei Europene. Lista prevazuta la lit. g) se va transmite si autoritatilor competente din statele membre, iar informatiile prevazute la lit. h) se transmit si Comitetului Bancar Consultativ.
Art. 171. – În cazul în care Comisia Europeana decide ca autoritatile competente din statele membre trebuie sa suspende sau sa întrerupa procedura de adoptare a unei decizii cu privire la cererile mentionate la art. 170 lit. f), Banca Nationala a României, prin hotarâre, va suspenda sau întrerupe procedura de autorizare/aprobare; termenul de suspendare, respectiv de întrerupere, nu va putea depasi 3 luni. În cazul în care, înainte de încheierea termenului prevazut la alin. 1, Consiliul European va decide continuarea masurii adoptate de Comisia Europeana, Banca Nationala a României, prin hotarâre, va prelungi termenul pentru care procedura de autorizare/aprobare se suspenda sau se întrerupe, pe perioada prevazuta în decizia Consiliului European. Dispozitiile alin. 1 si 2 nu se aplica în cazul cererilor de autorizare/aprobare prevazute la art. 170 lit. f), daca societatea-mama este o institutie de credit care este autorizata sa desfasoare activitate bancara pe teritoriul unui stat membru sau este o filiala a unei astfel de institutii de credit.